...că tot a fost 14 februarie, a.k.a. sfântul valentin, hai să vorbim despre genurile astea de… ,,sărbători’’… care au devenit de fapt o industrie. În fiecare an, în perioada asta apar pe străzi ( cel mai des în pieţe ) tot felul de indivizi cu şmecherii care mai de care mai pufoase şi roz, care ar trebui să simbolizeze dragostea pe care tu o porţi pentru o anumită persoană. Kitschuri de toate felurile posibile, de la inimioarele din plastic cu bine-cunoscutul mesaj ,, te iubesc’’ până la felicitările cu mesaje care aduc aminte de sex, că na… in zua de azi…. dragostea şi sexul se cam confundă.

Eu detest această sărbătoare în primul rând că vine de la americani şi eu mereu am avut o problemă cu ei, pentru că nu pun suflet, ei doar caută orice ocazie să se îmbete, să se reguleze, să dea o petrecere, să se ,,distreze’’; în al doiela rând nu îi văd rostul pentru că avem şi noi Dragobetele nostru de care lumea ba uită, ba se gândeşte: ,,las’, că-l serbăm şi pe ăla’’, astfel procesul de americanizare devenind din ce în ce mai eficient.. la naiba cu ei…; în al treilea rând sf. valentin este sărbătoare catolică şi.. scuză-mă… dar eu nu sunt catolic. în plus, nu cred că ai nevoie de o ocazie specială pentru a-ţi exprima sentimentele faţă de persoana la care ţii.

Mă intreb eu aşa in sinea mea, că in ultimul timp ( de fapt mai din totdeauna) e cam singura persoană cu care mai pot discuta…. Oamenii ăştia ştiu măcar ce e dragostea? Cu siguranţă, ca întotdeauna, percep totul altfel decât majoritatea oamenilor . Orice termen ce nu reprezintă numele uni obiect sau a unei fiinţe, adică ceva ce poate fi atins, pentru mine automat devine un termen subiectiv, cu o singură excepţie după părerea mea: termenul de ,,om’’.( deşi există persoane care mă pot contrazice – subiectivismul ). Şi mai trebuie să adaug că nici o însuşire nu poate exista fără opusul ei.

Revin…. vă intreb pe voi…. şi îndrăznesc să tratez acest subiect… ce înţelegeţi voi prin dragoste? Sunteţi conştienţi că există mai multe tipuri de dragoste? Chiar vă rog să-mi spuneţi ce credeţi voi despre asta. Pură curiozitate.

Să incep cu prima formă sub care cred că apare această… senzaţie.. şi anume pasiunea, acea atracţie inexplicabilă pe care o ai faţă de o anumită persoană, fie cunoscută, fie străină, acea dorinţă de a vorbi şi a sta in preajma acelei persoane faţă de care aveţi acel sentiment ciudat de atracţie. Fie este vorba de atracţie fizică ( de cele mai mutle ori, pentru acesta este primul lucru pe care il observăm la o persoană, aspectul fizic – logic), fie este vorba de felul lui/ei de a fi, odată ce ajungi să vorbeşti cu acea persoană şi ajungi să o cunoşti. Ce vă atrage când vine vorba de caracter? Faptul că e ,,înfipt’’, sau că e sensibil, sau poate misterios? Cred că în cel din urmă caz ce vă determină să intraţi în vorbă cu persoana respectivă este curiozitatea. Multe persoane ar spune: ,,m-am indrăgostit’’. Asta nu e dragoste… nu e decât o pasiune.

Dragostea, cred eu este mult mai mult de atât. Dar mulţi oameni confundă dragostea cu această pasiune şi se grăbesc să spună ,, te iubesc’’. Cred că nu ar trebui să spui asta nici in momentul in care eşti complet sigur că iubeşti persoana respectivă, pentru că acea persoană, oricât de mult crezi că o cunoşti, poate să-şi bată joc de tine, să profite şi să se folosească de propriile tale sentimente pentru a te face căţeluşul lui/ei.

Există dragoste frăţească, şi nu cred că e nevoie să explic ce inseamnă. Ce trebuie să spun e că această dragoste frăţească, dacă nu o porţi pentru un frate de sânge, se poate transforma foarte uşor în pasiune, şi de acolo mai departe… asta când vine vorba de o persoană de sex opus, desigur…

Există, de asemenea, dragoste carnală, ceea ce eu personal nu o pot numi dragoste. Acest tip de dragoste o au şi animalele. Pe de altă parte, eu uneori consider omul nimic mai mult şi nimic mai puţin decât un animal mai deştept. Am ajuns la această idee văzând specimenele din oraşul meu minunat numit Giurgiu. Ceea ce ar putea susţine ideea menţionată mai sus este pornografia. Fantastic… alegem 2 oameni dornici să se reguleze in toate orificiile posibile şi imposibile, poate cu incă un disperat la celălalt capăt al femeii, le dăm un platou şi îi punem să se fută. Şi îi filmăm. Şi îi punem în reviste şi pe internet, ca să vadă tot plodu’ cum se fac bani de pe urma unor oameni (deci oameni, da?) care nu ştiu să facă ceva mai mult decât ce fac animalele ca să supravieţuiască. Acum vreo două săptămâni mă gândeam că tot ce ne inconjoară poate fi interpretat ca fiind artă ( eram în tramvai), dar amintindu-mi de lumea bolnavă în care trăiesc… această idee s-a spulberat la fel ca ideea de puritate cu care am trăit până acum 2 ani.

Ştiţi ce cred eu că inseamnă dragostea? Nu dragostea materială. Dragostea nu e ceva material, e un fel de energie, ceva ce te poate ţine în viaţă în anumite momente, ceva ce îţi poate dicta acţiunile. Dragostea pentru mine înseamnă sacrificiu, acel sentiment că ai putea să faci orice pentru persoana respectivă, în limitele raţiunii desigur. Pun raţiunea înaintea sentimentelor. Şi dacă nu eşti sigur că eşti raţional şi ştii că obişnuieşti să ,,trăieşti clipa’’, caută pe cineva care gândeşte raţional să te ajute. Desigur, persoana la care ţii mai mult ca sigur nu are aceeaşi perspectivă asupra situaţiei, motiv pentru care nu ar trebui să-ţi faci iluzii. Asta, desigur, este foarte greu. Da… senzaţia de zbor, de plutire… ca în desenele animate cu Tom şi Jerry, când simţi că prinzi aripi şi-ţi creşte inima în tine, parcă ţi se acutizează simţurile şi totul se învârte in jurul acelelei persoane. Nu te mai poţi concentra asupra ce e cu adevărat imporant la această vârstă, eşti conştient de asta, şi totuşi sentimetnul este atât de plăcut şi ameţitor. Până când eşti adus cu picioarele pe pământ de aceeaşi persoană care te-a făcut să-ţi iei zborul. Doar că… dacă întâi ţi-a dat aripi, şi le-ai acceptat fără să le inspectezi, şi te-a lăsat să te înalţi uşor, mai târziu ţi le ia dintr-o dată şi te lasă să cazi. Şi astfel apare regretul şi suferinţa ( vin amândouă ţinăndu-se de mânuţă ), o altă formă de dragoste. După un timp apare ura, acea dorinţă de a îmbrăţişa şi săruta persoana respectivă chiar înainte de a-i rupe gâtul, aceasta fiind ultima formă de dragoste. Cam ciudat, dar aşa văd eu toată situaţia. Atâta timp cât există această ultimă formă de dragoste, vei avea de suferit.

Cum spunea un vers de la Pasărea Colibri ( formaţie rock românească mai veche - pentru cei ce nu ştiu altceva decât urlete, manele şi punk): ,, decât pentru mândre, mai bine să mori sănătos’’.

thephilosopher1989. toate drepturile rezervate.

înapoi la prima pagină